Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O carte pe zi: „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”
Autor: Stuart Turton
Traducător: Cristina-Mihaela Tripon
Apariție: 2021
Nr. pagini: 560
Editura: RAO
“Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle” este un roman surprinzător, în care nimic nu este previzibil. Un roman despre principii, înșelătorii, șantaj, sacrificiu, nebunie și minți bolnave. Acesta poate fi definit drept un roman psihologic cu tentă duală fantasy-detectivistă, amplasat în atmosfera gotică tipic britanică a uriașelor conace decadente din domenii izolate, care atrag bântuiri fantomatice sau criminali misterioși.
Descriere
Conacul Blackheath, o clădire somptuoasă, dar la limita paraginii, este locul în care are loc un bal mascat. Invitații sunt membrii de vază ai societății (ofițeri, bancheri, medici etc.), care se strâng pentru a rememora un eveniment tragic – moartea tânărului Hardcastle, fiul lordului Peter și al lui lady Helena Hardcastle. O moarte tragică întrerupe petrecerea, însă nu îi pune capăt. Este vorba despre tânăra Evelyn Hardcastle. De fapt, aceasta nu va muri o singură dată. Atât timp cât Aiden Bishop, personajul principal, nu rezolvă misterul morții sale, scena decesului se va repeta neîncetat, seară de seară.
Frânturi din „Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”
„Mi-am pierdut speranța. Sunt ca un om din purgatoriu, orb în fața păcatelor care m-au izgonit aici.”
„De când m-am mai dezmeticit, am încercat să nu mă gândesc la situața mea. Faptul că mi-am pierdut memoria s-a dovedit a fi mai degrabă frustrant decât tragic (...). M-am pricopsit cu o Biblie adnotată și un cufăr încuiat.”
„Aprind chibritul cu mâna tremurândă și îl apropii de lampă. Flacăra prinde viață în spatele sticlei, alungând umbrele mai adânc în colțuri și luminându-l pe vizitatorul meu. Este bărbatul deghizat în doctor al ciumei pe care l-am întâlnit mai devreme, iar lumina scoate la iveală detaliile pe care nu le observasem în semiîntunericul din camera de studiu. Paltonul pe care îl poartă este scămoșat și zdrențuit pe margini, iar jobenul și masca din porțelan cu cioc îi acoperă toată fața, în afară de ochi. Își sprijină mâinile protejate de mănuși de un baston negru, care are pe lateral o inscripție în argintiu strălucitoare, deși literele sunt prea mici ca să le pot citi.”
„(...) Lemnul scârție, pardoseala trosnește, dedând sub propria greutate ca și când casa de oaspeți ar fi un om bătrân care încearcă să se ridice de pe scaun. Aud în mod repetat zgomot de pași care se apropie, iar când deschid ușa descopăr că am fost păcălit de un oblon desprins ce se leagănă sau de o ramură de copac care bate în geam.”
