Autor: Anița Nandriș-Cudla
Aparitie: 2013
Nr. pagini: 240
Editura: Humanitas
Descriere
„Prin câte poate trece o ființă ominiască fără să-și dia seama…” Așa începe manuscrisul care-a trecut granița pe ascuns în 1982, din Cernăuți în România, și a ajuns prima dată la cititori abia în 1991, după ce nepotul autoarei a trimis o scrisoare la Editura Humanitas („Posed un manuscris, mărturie zguduitoare a privind prezența românească în Arhipelagul Gulag”). Autoarea e o femeie dintr-un sat de lângă Cernăuți. Ridicată de-acasă împreună cu cei trei băieți ai ei, nu din cauză că s-ar fi opus ocupației sovietice, ci doar din pricină că numele ei și-al familiei apărea pe lista deportărilor, Anița a fost forțată să supraviețuiască timp de 20 de ani în apropierea cercului polar. Într-un regim de muncă silnică și cumplită, a trăit cu coji de pâine, apă caldă și boli rele, le-a făcut copiilor haine împletite din capete de funie, le-a ținut de cald și s-a luptat mereu să nu-i piardă.
Ce spun criticii
„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)
„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)
Frânturi din „20 de ani în Siberia”
„A doua zi [trenul] s-a oprit iarăși într-o gară. S-a deschis ușia vagonului și iarăși îl ia pe un bărbat să ajute a aduce caș. Lumia, acu parcă mai curioasă, așteaptă să mănânce caș. Se gândia la caș de oaie, căci aceluia la noi îi spunia caș. Când colo vine bărbatul acela cu o vadră de caș. Erau niște crupe de orz ferte, fără zahăr, fără sare. Când puniai lingura în ele, se întindeau ca mucii. Ni-a dat masa și iarăși a închis vagonul și trenul a pornit. (...) Așa ne da masa, o dată în 24 de ciasuri. Altă dată era niște ciorbă în care alerga câte o bucată de frunză de curechi prin apă.
Și așa am stat vro douăzeci de zile în vagoane.”