Numărul cardurilor europene de sănătate eliberate, în intervalul 1 ianuarie -28 noiembrie, a ajuns la 177.157, dar din păcate majoritatea documentelor a expirat fără ca posesorul să fi plecat vreodată în străinătate, a declarat, ieri, Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.
"Am estimat că vor fi mai mulţi doritori de card, dar, până la 28 noiembrie, au fost eliberate doar 177.157 documente, din care 44.110 au fost eliberate după 20 august de către noul producător, firma S&T. În Bucureşti au fost eliberate în acelaşi interval peste 14.200 de carduri neuropene de sănătate", a precizat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Noul card de sănătate, introdus din 20 august, are în plus faţă de cel vechi trei elemente de verificare şi securitate şi costă 4,36 de lei, faţă de 2,2 lei cât era cel emis anterior. Din 1 ianuarie 2008, contravaloarea eliberării cardului european de sănătate va fi achitată de către casele de asigurări de sănătate, întrucât aceasta este reglementarea Uniunii Europene în domeniu.
Condiţii de emitere
De card pot beneficia, la cerere, doar cei care şi-au achitat la zi contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Totodată, cardul nu dă dreptul posesorului să beneficieze de tratamente în străinătate pentru probleme de sănătate pre-existente călătoriei. Pentru cazurile în care ar fi obţinută totuşi asistenţă medicală în străinătate pentru alte probleme de sănătate decât cele ivite în cursul călătoriei, legislaţia din domeniu prevede recuperarea banilor de către CNAS de la respectivele persoane, pe cale juridică, existând posibilitatea ca făptuitorii să intre şi sub incidenţa legii penale.
Cardul european de sănătate este distribuit prin Poştă, fiind livrat solicitanţilor ca scrisoare recomandată simplă. Asiguratul va primi avizarea prin poştă în termen de şapte zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi la adresa indicată de acesta, iar cardul va fi livrat asiguratului personal.
În cazul în care solicitantul cardului nu se prezintă la oficiul poştal pentru ridicarea acestuia în termen de 15 zile de la primirea avizului, documentul va fi trimis Casei de Asigurări de Sănătate care l-a emis, solicitantul putând să îl ridice ulterior de la această instituţie.
Cardul european de sănătate are valabilitate şase luni şi permite asiguratului accesul la servicii medicale de urgenţă în alte state fără să mai fie nevoie de încheierea unei asigurări private de sănătate. În baza acestuia, românii vor beneficia de îngrijiri medicale în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite cetăţenilor ţării respective de sistemul public de asigurări de sănătate.
Înghesuială la lansareCardul european de sănătate a fost lansat la 1 ianuarie, iar la eliberarea lui au fost cozi interminabile. La 1 iulie, eliberarea acestor acte a fost sistată întrucât contractul cu firma care a produs respectivele documente a expirat. Cardul a fost atunci înlocuit de coala de hârtie care, iniţial, constituia actul provizoriu care ţinea locul acestuia.
Firma Starling a avut un prim contract pentru şase luni, în care trebuia să realizeze un milion de carduri, însă ea a realizat 150.000 de bucăţi, plătite de asiguraţi cu câte 2,2 lei bucata. Contractul a expirat la 30 iunie.
Licitaţia pentru executarea noilor carduri europene de sănătate, cu elemente de securitate, a fost câştigată de firma S&T.