Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Galaţi, că speră ca data viitoare să nominalizeze un premier care să fie un om politic cu care să nu se mai păcălească.
Întrebat ieri, la o întâlnire cu studenţii şi cadrele didactice din Galaţi, dacă nu ar putea nominaliza anul viitor ca premier un politician gălăţean, Traian Băsescu a răspuns că speră să nu se mai păcălească în momentul în care va numi următorul prim-ministru.
"Orice român poate să devină prim-ministru dacă are mai mult de 21 de ani. Va trebui să fie în orice caz un om politic cu care sa nu mă mai păcălesc", a spus Băsescu.
Şeful statului a fost prezent ieri, în holul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, la o întâlnire la care au participat aproximativ 300 de studenţi şi cadre didactice. Discuţiile au vizat starea învăţământului superior şi necesitatea votului uninominal.