Istoria veşmintelor albe a pornit de la primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, care a primit din partea mitropolitului Dionisie al Varşoviei o camilafcă albă, semn al bisericilor autocefale după patriarhatele istorice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim).
Prin venirea ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la conducerea Bisericii Ortodoxe Române se menţine tradiţia potrivit căreia mitropoliţii moldoveni devin patriarhi, şi în acest caz exerciţiul democratic al alegerii întărind tradiţia Bisericii.
Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul Moldovei, cel care are funcţia de "locum tenens" (locţiitor al Patriarhului), ocupa funcţia de patriarh, această cutumă datând din anii Unirii Principatelor Române, atunci când această funcţie a fost asigurată de mitropolitului moldovean ca "o consolare" a faptului că, odată cu Unirea, îşi pierdea funcţia de întâistătător al Moldovei.
După Unirea din 1859, pentru a îmblânzi orgoliul rănit al moldovenilor - care nu au privit cu ochi buni faptul că sediul Patriarhiei a fost stabilit la Bucureşti, s-a decis ca mitropolitul din Moldova să devină "locum tenens", adică să fie al doilea în ierarhie şi, automat, urmaş la scaun.
Această decizie a funcţionat ca lege nescrisă până la modificarea Statutului BOR, după 1989. În noul Statut a fost trecută prevederea ca patriarhul să fie ales de Colegiul Electoral Bisericesc, din doi sau trei candidaţi aleşi de Sfântul Sinod.
"