Actriţa americană Calista Flockhart, cunoscută datorită serialul TV "Ally McBeal", a decis să revină la managerul care i-a adus celebrul rol, semnând cu firma de impresariat Gersh, cu care a colaborat până în 2004.
În 2004, Flockhart a decis să se mute la o altă firmă de impresariat, ICM, după ce managerul de la Gersh, Bill Butler, i-a adus rolul care a făcut-o celebră - Ally McBeal, scrie www.deadline.com.
Calista Flockhart, care şi-a început cariera în anii '90, a cunoscut succesul odată cu apariţia în serialul TV Ally McBeal (1997-2002), iar după încheierea acestuia, actriţa a decis să ia o pauză pentru a-şi creşte fiul adoptat, Liam.
În 2002, Calista (48 de ani) l-a întâlnit pe Harrison Ford (70 de ani), la ediţia din 2002 a premiilor Globul de Aur, iar opt ani mai târziu cei doi s-au căsătorit.
Între Harrison Ford şi Calista Flockhart este o diferenţă de 22 de ani. Pentru actorul american, aceasta a fost a treia căsătorie. Ford a divorţat de două ori, ultima sa soţie, Melissa Mathison, primind în urma despărţirii suma de 100 de milioane de dolari.
În perioada 2002-2006, actriţa a avut puţine apariţii în filme, iar în 2006 a primit un nou rol important pentru cariera ei în serialul TV "Brother & Sisters", care a rulat timp de 5 sezoane, până în 2011.
În ianuarie 2013, actriţa a decis să reia colaborarea cu managerul Bill Butler, în speranţa că va putea să-şi relanseze cariera.