Fiul cântăreţei Adele se va numi Angelo, potrivit speculaţiilor presei, alimentate de faptul că artista a fost văzută purtând un medalion cu acest nume.
Adele, în vârstă de 24 de ani, are o relaţie cu Simon Konecki care a început la sfârşitul anului 2011. Artista britanică a născut un băieţel pe 19 octombrie.
"Apropiaţii lui Adele au mărturisit că aceasta şi-a numit fiul Angelo. Nu ştim de ce chiar acest nume. A vrut să păstreze secretul, dar odată şi odată tot trebuia să se afle. Faptul că poartă un lănţişor cu un medalion pe care scrie «Angelo» nu doar întăreşte aceste zvonuri, ci şi sugerează că nu îi este teamă ca oamenii să afle acest nume", a declarat o sursă pentru The Sun.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, "19" şi "21".
Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepţională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste în melodii precum "Someone Like You" şi "Rolling in the Deep".