Invitaţii la nunta Angelinei Jolie cu Brad Pitt vor putea să deguste vinul produs de actorul american la reşedinţa pe care cuplul o deţine în Franţa şi unde ar urma să aibă loc şi căsătoria celor două staruri.
Brad Pitt este cel care se ocupă de pregătirile pentru căsătoria sa cu Angelina Jolie, evenimentul urmând să aibă loc în sudul Franţei, la Chateau Miraval, spectaculoasa reşedinţă a cuplului hollywoodian, informează contactmusic.com.
Brad Pitt a ales deja vinul care va fi servit la nuntă, iar invitaţii la petrecere vor avea astfel posibilitatea să deguste şi propriul vin al cuplului, denumit Pink Floyd, care este produs din struguri de pe proprietatea celor doi actori.
"Invitaţii nu vor fi dezamăgiţi de gustul acestui vin", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun. Aceeaşi sursă a mai spus că Brad Pitt a avut mereu o pasiune pentru vin şi a urmat un curs în în acest domeniu, în prima parte a acestui an.
În timp ce de cea mai mare parte a pregătirilor de nuntă se ocupă Brad Pitt, Angelina se ocupă de lista de invitaţi.
Astfel, Angelina a decis să îşi invite foştii soţi, actorii Jonny Lee Miller şi Billy Bob Thornton, la nunta sa, a cărei dată nu a fost încă anunţată.
Pentru nunta lor, Angelina Jolie şi Brad Pitt au comandat două verighete în valoare de 500.000 de lire sterline fiecare (780.000 de dolari) de la bijutierul Robert Procop.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam şi Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
La rândul ei, Angelina Jolie a fost căsătorită cu Jonny Lee Miller între anii 1996 şi 1999 şi cu Billy Bob Thornton între anii 2000 şi 2003.