Actriţa Jennifer Love Hewitt a fost surprinsă de fotografi într-o ipostază pe care nici o vedetă nu şi-o doreşte: fără machiaj.
Vedeta în vârstă de 33 de ani a fost fotografiată în timp ce se plimba alături de iubitul său, Brian Hallisay, pe străzile din Santa Monica, California, scrie dailymail.co.uk.
Actriţa purta o ţinută sport, iar pe chipul ei se vedea că nu este machiată. Ulterior, Jennifer Love Hewitt a scris pe contul său de Twitter că a fost hărţuită de fotografi: "Am mers 12 kilometri cu paparazzi venind spre noi din toate părţile! Transpirată, fără machiaj, cu pantaloni largi. Sunt sigură că acele fotografii vor fi foarte drăguţe".
Jennifer Love Hewitt este cunoscută pentru rolul din producţia de televiziune "Party of Five", a companiei Fox. De asemenea, Hewitt a jucat în filmul "Ştiu ce ai făcut astă-vară/ I Know What You Did Last Summer", dar şi în continuarea acestuia - "N-am uitat ce-ai făcut astă-vară/ I Still Know What You Did Last Summer".
Actriţa a jucat şi în serialul "Mesaje de dincolo/ Ghost Whisperer", în care a avut rolul Melindei Gordon, o tânără care poate să comunice cu fantomele care nu au părăsit lumea terestră.
Jennifer Love Hewitt a primit prima nominalizare din carieră la Globul de Aur în acest an, la categoria "cea mai bună actriţă într-o miniserie TV sau lungmetraj pentru televiziune", pentru rolul din filmul "The Client List". Trofeul a revenit însă actriţei Clare Danes, pentru rolul din lungmetrajul TV "Temple Grandin".