Cântăreaţa Charlotte Church şi părinţii ei au primit, luni, prin decizie judecătorească, despăgubiri de 600.000 de lire sterline (710.000 de euro) din partea grupului de presă condus de magnatul Rupert Murdoch, în urma scandalului interceptărilor telefonice practicate de tabloidul News of the World.
Potrivit AFP, acordul dintre victime şi News Group Newspapers, grupul care tipărea acest tabloid, a fost validat de Înalta Curte de la Londra.
Această despăgubire reprezintă una dintre cele mai importante sume plătite de grupul Murdoch în scandalul interceptărilor telefonice, în care 800 de persoane au devenit victime.
Până acum, cea mai mare despăgubire a fost plătită familiei lui Milly Dowler, o tânără asasinată, care a primit 2 milioane de lire sterline (2,3 milioane de euro). Descoperirea faptului că mesageria telefonică a lui Milly Dowler a fost piratată de jurnalişti de la News of the World l-a determinat pe Rupert Murdoch să închidă acest tabloid duminical, în iulie 2011.
Charlotte Church, în vârstă de 26 de ani, care a cunoscut celebritatea de foarte tânără, în Marea Britanie, ca interpretă de muzică clasică, a spus în instanţă că 33 de articole apărute în News of the World au reprezentat fructul interceptărilor telefoanelor familiei sale.
Potrivit poliţiei, News of the World a interceptat în anii 2000 telefoanele unor vedete, ale unor membri ai familiei regale şi ale unor cetăţeni britanici.
Un fond de despăgubire a victimelor a fost înfiinţat de grupul Murdoch, cu scopul de a evita eventualele procese costisitoare. News International, filială a grupului News Corporation al lui Murdoch, refuză să precizeze numărul persoanelor despăgubite şi sumele care le-au fost achitate.
Peste 50 de cazuri au făcut deja obiectul unor acorduri amiabile, la care grupul Murdoch a ajuns cu o serie de vedete, printre care se numără actorul Jude Law (pentru 156.000 de euro), fosta lui soţie, Sadie Frost, fotbalistul Ashley Cole şi fostul consilier în comunicare al lui Tony Blair, Alastair Campbell.