Beatrix Julia Hack, o balerină în vârstă de 21 de ani din Târgu Mureş, a câştigat titlul de Miss Asia Pacific World Photogenic 2011, la concursul de frumuseţe Miss Asia Pacific World, care a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în Coreea de Sud.
Beatrix Julia Hack, o balerină în vârstă de 21 de ani din Târgu Mureş, care a reprezentat România în concursul Miss Asia Pacific World 2011, ce a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în Coreea de Sud, a fost desemnată de juriu Miss Asia Pacific World Photogenic 2011, fiind considerată cea mai fotogenică dintre cele 53 de concurente prezente în competiţie.
"În urma câştigării acestui titlu, Beatrix urmează să se întoarcă în Seul peste câteva luni, pentru a participa la câteva şedinte foto cu unul dintre cei mai importanţi fotografi coreeni, având şansa cu această ocazie să poată lucra ulterior ca fotomodel pe piaţa asiatică, cu ajutorul agenţiei ExclusivEvent, agenţia care o manageriază în sistem de exclusivitate pe frumoasa balerină şi care a delegat-o în această competiţie internaţională de frumuseţe", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de agenţiile ExclusivEvent şi President Models, ce o reprezintă pe tânără.
Beatrix Julia Hack este din Târgu Mureş, are de 21 ani, o înălţime de 1,73 metri, iar dimensiunile ei sunt 86-60-90.
Ea face balet de la vârsta de trei ani, în prezent fiind profesoară de balet şi studentă în anul al treilea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
"Beatrix şi-a sărbătorit ziua de naştere în data de 13 octombrie, împreună cu organizatorii concursului şi celelalte concurente, care i-au pregătit o petrecere-surpriză, cu această ocazie primind diverse cadouri de la toţi cei prezenţi. Cel mai important cadou însă a fost câştigarea titlului Miss Asia Pacific World Photogenic 2011, «cadou» care a sosit la câteva zile după aniversarea sa", se mai arată în comunicat.
Beatrix Julia Hack deţine titlul de Miss Asia Pacific World România 2011 şi a semnat un contract de management exclusiv cu agenţia President Models.