Gwyneth Paltrow, Joely Richardson, Mark Ruffalo şi Tim Robbins vor juca împreună într-un film despre dependenţi de sex care încearcă să-şi pună ordine în viaţa sentimentală, "Thanks for Sharing", debutul în lungmetraj al lui Stuart Blumberg, informează variety.com.
Stuart Blumberg a fost coscenaristul filmului "Copiii sunt bine-mersi" (2010),
Filmul "Thanks for Sharing" prezintă un grup neobişnuit de prieteni, aduşi împreună de hotărârea lor de a scăpa de dependenţa de sex, în timp ce încearcă să aibă relaţii cu adevărat profunde pentru prima dată în viaţa lor. Paltrow va juca rolul lui Phoebe, o femeie de afaceri de succces, care se îndrăgosteşte de personajul interpretat de Ruffalo, în timp ce Richardson va juca rolul soţiei acestuia.
Filmările vor debuta la mijlocul lunii septembrie.
Gwyneth Paltrow, care are în palmaresul recent filme precum "Omul de oţel/ Iron Man", s-a făcut remarcată pentru rolurile din filmele "Talentatul domn Ripley" (1999), "Dovada" (2005) şi "Valentino" (2008) şi a câştigat un premiu Oscar pentru rolul din "Shakespeare îndrăgostit". Cel mai recent film al său, "Country Strong", a fost lansat în ianuarie 2011.
Provenind dintr-o adevărată "dinastie" de actori, Joely Richardson este fiica actriţei Vanessa Redgrave şi a regizorului Tony Richardson şi sora regretatei actriţe Natasha Richardson. Ea este cunoscută din serialul "Prietenie pe muchie de cuţit", pentru care a fost nominalizată de două ori la premiile Globul de Aur.
Mark Ruffalo, în vârstă de 43 de ani, este actor, producător, regizor şi scenarist american, el remarcându-se graţie rolurilor din "Apartamentul 12" (2001), "Strălucirea eternă a minţii neprihănite/ Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (2004), "I se spunea Zodiac/ Zodiac" (2007), "Shutter Island" (2009) şi "The Kids Are All Right" (2010).
Tim Robbins a câştigat premiul Oscar graţie evoluţiei sale din "Misterele Fluviului/ Mystic River" (2003) şi este regizorul filmului "Culoarul morţii/ Dead Man Walking".