Australianul Hugh Jackman a ocupat prima poziţie în topul celor mai sexy actori din filmele şi serialele SF, realizat pe baza unui sondaj comandat de postul de televiziune Syfy.
Hugh Jackman, care a devenit celebru în lumea întreagă cu rolul super-eroului Wolverine din franciza "X-Men", a primit 20,3% din totalul voturilor exprimate, informează contactmusic.com.
Actorul britanic David Tennant, protagonistul serialului "Doctor Who", s-a clasat pe locul al doilea, cu 16,9% din voturi, iar podiumul a fost completat de un alt actor britanic, John Barrowman, starul din serialul "Torchwood", care a primit 14,2% din totalul voturilor exprimate.
Johnny Depp ocupă locul al patrulea, graţie personajului Edward Scissorhands din filmul omonim ("Edward Mâini-de-foarfece"), cu 11,5% din voturi, iar Harrison Ford, interpretul personajului Han Solo în filmele din franciza "Războiul stelelor", încheie Topul 5 al celor mai sexy actori din filmele şi serialele SF, cu 10,5% din totalul voturilor exprimate.
În sondajul dedicat reprezentantelor sexului frumos, Sarah Michelle Gellar a fost desemnată cea mai sexy actriţă dintr-o producţie SF, graţie rolului Buffy din serialul "Buffy, spaima vampirilor". Ea a primit 12,7% din voturile exprimate.
Pe poziţiile următoare s-au clasat actriţele Jeri Ryan ("Star Trek" - 10,9% din voturi), Jessica Alba ("Cei 4 fantastici/ Fantastic Four" - 10,8% din voturi), Karen Gillan ("Doctor Who" - 10,6% din voturi) şi Billie Piper ("Doctor Who" - 7,7% din voturi).