Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Hudson, care a slăbit 36 de kilograme în mai puţin de doi ani, nu se simte pregătită să accepte noua ei siluetă şi se crede mai grasă decât este în realitate, potrivit contactmusic.com.
"Încă nu sunt obişnuită cu noul fel în care arăt, aşa că încerc să-mi dau seama cine sunt acum. Adică, cum vreau să fiu percepută? Cine sunt? Pe lângă schimbarea fizică, mai este şi una mentală, aşa că mintea mea trebuie să ajungă să perceapă ceea ce văd toţi ceilalţi. Nu am ajuns încă în acel punct. Mă duc la cumpărături şi aleg o ţinută mare sau foarte mare", a mărturisit ea.
Cu toate acestea lui Jennifer, care are un băieţel de un an şi opt luni, David Jr., cu logodnicul ei David Otunga, îi place să poarte diferite ţinute.
"Este mai distractiv să mă îmbrac acum şi nu mai durează aşa de mult. Îmi redescopăr propriul stil", a declarat ea pentru revista Look.
"Stilistul meu este Eric Archibald şi dacă nu scoate de la mine acel «O, Doamne!», îşi pierde minţile", a adăugat Jennifer.
Jennifer Hudson, în vârstă de 29 de ani, este câştigătoare a unui premiu Oscar, a unui Glob de Aur şi a unui BAFTA pentru prestaţia ei din musicalul "Dreamgirls".
Cariera fostei participante la concursul "American Idol" şi-a continuat cursul ascendent, Hudson apărând, în 2008, şi în filmele "Totul despre sex" şi "The Secret Life of Bees". De asemenea, în februarie 2009, ea a câştigat un premiu Grammy pentru albumul de debut care îi poartă numele, lansat în 2008.