Monica Columbeanu a plecat, ieri după-amiaza, de la reşedinţa soţului ei din Izvorani împreună cu Irina, după ce a venit însoţită de un executor judecătoresc, avocaţi şi poliţie pentru a-şi lua fetiţa, în urma deciziei instanţei de a-i încredinţa minora până la soluţionarea procesului de divorţ.
Monica Columbeanu a aşteptat mai multe ore la poarta vilei din Izvorani să-i fie încredinţată fetiţa, la un moment dat autorităţile au intrat pentru a o lua pe Irina.
Iniţial, Irina urma să fie scoasă din curtea reşedinţei cu o ambulanţă, Irinel Columbeanu susţinând că aceasta are rubeolă dar invocând şi refuzul micuţei de a merge la mamă. După ce medicii au examinat-o, au constatat însă că fetiţa nu are această boală, astfel că a ieşit de pe proprietate de mână cu mama ei, amândouă zâmbind. La un moment dat, mama şi-a luat fetiţa în braţe, ducând-o în maşină.
Poliţia a deschis, ieri după-amiază, poarta reşedinţei de la Izvorani, unde locuieşte Irinel Columbeanu, pentru a o lua pe fiica sa şi a o încredinţa Monicăi Columbeanu, potrivit unei hotărâri judecătoreşti învestită cu titlu executoriu.
După ce executorul judecătoresc a încercat, pe cale amiabilă, să o ia pe Irina de la Irinel Columbeanu pentru a o încredinţa mamei ei, acţiune soldată cu eşec, autorităţile au decis intervenţia pentru a pune în executare hotărârea judecătorească.
Irinel Columbeanu s-a opus până în ultimul moment executării
Avocatul Monicăi Columbeanu l-a acuzat pe Irinel Columbeanu că s-a opus până în ultimul moment executării silite, prin refuzul de a le permite soţiei şi celor care o însoţeau să intre în casă ori prin tentativa de a-şi ascunde fiica, însă, într-un final, copilul şi-a revăzut bucuros mama.
"Fetiţa s-a bucurat enorm să-şi vadă mama, a sărit în braţele ei. Acum se iubesc amândouă", a declarat, ieri, avocatul Ionuţ Dojană, cel care o reprezintă pe Monica Columbeanu.
Avocatul a însoţit-o pe clienta sa în locuinţa soţului acesteia, după ce, la capătul a mai bine de o oră de aşteptare în faţa porţii, autorităţile au decis intervenţia pentru a pune în executare hotărârea judecătorească.
"Nu ne-a permis accesul în casă, a încercat să ascundă fetiţa", le-a spus avocatul jurnaliştilor.
Avocatul le-a cerut jurnaliştilor adunaţi în faţa porţii proprietăţii de la Izvorani să permită unei ambulanţe să intre în curtea casei lui Irinel Columbeanu, pentru a o putea lua pe fiica clientei sale, posibil bolnavă de rubeolă.
Potrivit articolului 307 din Codul penal, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.
Monica Columbeanu a fost de mai multe ori la casa din comuna ilfoveană Izvorani a soţului ei pentru a o lua pe Irina, însă nu a putut vorbi cu Irinel Columbeanu şi nu a fost niciodată primită pe proprietatea acestuia.
Procesul de divorţ al soţilor Columbeanu este judecat de o instanţă a Judecătoriei Buftea, următorul termen fiind stabilit pentru 2 mai.
Omul de afaceri Irinel Columbeanu preciza, joi, într-un comunicat, că va fi de acord ca fiica sa Irina să fie încredinţată mamei îndată de decizia în acest sens "va deveni oficial învestită, iar executarea ei încuviinţată" şi că "refuzul de a pleca la mamă" vine din partea copilului.