Cântăreţul canadian Michael Buble a anunţat că se va căsători cu logodnica sa, fotomodelul argentinian Luisana Lopilato, pe 6 aprilie 2011, informează contactmusic.com.
Michael Buble, care şi-a anunţat logodna cu Luisana Lopilato în luna ianuarie, a dezvăluit data căsătoriei într-un interviu acordat postului de televiziune ET Canada.
Cântăreţul a glumit, totodată, pretinzând că s-a temut până în ultimul moment ca apropiata lui căsătorie să nu fie "eclipsată" de cea a prinţului William cu Kate Middleton: "La început, voiam să ne căsătorim pe 29 aprilie, însă nicio publicaţie n-ar fi scris despre nunta noastră".
Michael Buble, care are o relaţie cu Luisana Lopilato din 2008, a declarat că vor fi organizate două ceremonii de nuntă - una în Argentina, ţara natală a iubitei sale, şi o alta în Vancouver, oraşul său natal.
După cele două ceremonii, cuplul îşi va petrece luna de miere în Africa, unde va participa la o serie de acţiuni caritabile în favoarea copiilor africani.
Michael Buble, în vârstă de 35 de ani, este un cântăreţ canadian de muzică pop-rock, recompensat cu două premii Grammy. Cele cinci albume pe care le-a lansat s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial.