Actriţa Jennifer Aniston, starul serialului "Friends", a fost abordată de realizatorii "The Hills" şi "Jersey Shore" pentru a apărea într-un reality show, potrivit contactmusic.com.
Interpreta lui Rachel din "Prietenii tăi/ Friends" - care a avut relaţii cu vedete precum Vince Vaughn, John Mayer şi Paul Sculfor după divorţul de Brad Pitt - a primit din partea fostului director de programe de la MTV, Tony DiSanto, şi a fostului vicepreşedinte Liz Gateley oferta de a apărea în noua producţie a companiei lor.
"Jen este o persoană retrasă, aşa că toată lumea vrea să vadă cum este cu adevărat. Spectatorii vor putea vedea viaţa ei de zi cu zi, ce mănâncă şi cum stă cu dragostea", a declarat o sursă publicaţiei citate.
Tony şi Liz sunt foarte interesaţi să lucreze cu ea, dar Jennifer nu a dat încă un răspuns.
Potrivit sursei, starul se gândeşte serios la ofertă, însă va fi de acord doar dacă emisiunea va reflecta imaginea pe care vrea să o promoveze, pentru că nu vrea să pară prostuţă.
"Să recunoaştem. Cariera ei nu merge aşa bine cum şi-ar fi dorit, iar orice au atins Liz şi Tony s-a transformat în aur", a mai spus sursa.
Rolul lui Rachel Green din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends" i-a adus lui Jennifer Aniston un premiu Emmy şi un Glob de Aur. Ea a mai jucat în comediile "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice, jucând în "Eu şi Marley" (2008) şi în "Despre bărbaţi şi nu numai..." (2009).