Cântăreaţa Inna a câştigat titlul de Best Romanian Act şi dreptul de a reprezenta România la MTV Europe Music Awards (MTV EMA), pentru a doua oară consecutiv, potrivit unui comunicat.
Cu single-urile "Hot", "Love" şi "Déjà vu", Inna a devenit un nume important al muzicii de club din România. Cel mai nou single al ei, "Amazing", a intrat pe prima poziţie a topurilor din mai multe ţări. Inna a câştigat titlul Best Romanian Act şi la ediţia de anul trecut a MTV EMA.
Succesul înregistrat în acest an pe plan european o include pe Inna printre favoriţii la câştigarea Best European Act. Ea a obţinut discul de platină în Marea Britanie şi Spania, pentru single-ul "Hot", şi locul întâi în Billboard Dance Airplay, apoi a cucerit mediul digital. Inna a fost astfel cel mai vizualizat cântăreţ pe YouTube zile la rând şi are peste 955.000 de fani pe Facebook.
Sâmbătă, de ziua ei, Inna a cântat în cadrul Concert pour la Tolerence, eveniment dedicat cauzei toleranţei şi diversităţii culturale, organizat de televiziunea franceză M6 în oraşul marocan Agadir. Concertul a avut o audienţă estimată la peste 30 de milioane de telespectatori.
La sfârşitul lunii, Inna este invitată să cânte la "StarFloor", concert organizat de postul Fun Radio din Franţa, în cadrul căruia Inna va împărţi scena cu Kylie Minogue, Kelly Rowland, Taio Cruz şi Bob Sinclar.
De ieri, Inna şi-a invitat fanii să o voteze pentru Best European Act la MTV EMA 2010, care va avea loc pe 7 noiembrie, la Madrid.
Cântăreţele Lady Gaga şi Katy Perry au primit câte cinci nominalizări la gala MTV European Music Awards de anul acesta. Ambele cântăreţe vor fi însoţite de o altă concurentă puternică, Rihanna, în trei dintre cele cinci categorii - "cel mai bun artist pop", "cea mai bună cântăreaţă" şi "cel mai bun cântec". La categoria "cea mai bună cântăreaţă", cele trei artiste concurează cu Miley Cyrus şi Shakira.
La categoria "cel mai bun cântăreţ" au fost nominalizaţi Eminem, Justin Bieber, Usher, Enrique Iglesias şi Kanye West.
Piesele "California Gurls", interpretată de Katy Perry, şi "Telephone", interpretată de Lady Gaga în duet cu Beyonce, vor concura la categoria "cel mai bun videoclip", la care au mai fost nominalizate clipurile cântecelor "Kings and Queens" (30 Seconds To Mars), "Prayin'" (Plan B) şi "Love the Way You Lie" (Eminem în duet cu Rihanna).
La categoria "cea mai bună trupă rock" au fost nominalizate grupurile Kings of Leon, Linkin Park, Thirty Seconds To Mars, Muse şi Ozzy Osbourne. La categoria "cel mai bun artist hip hop" au fost nominalizaţi T.I., Eminem, Kanye West, Lil Wayne şi Snoop Dogg.
(19 oct 2010, 11:55:34