Regimul de curatelă, sub incidenţa căruia cântăreaţa americană Britney Spears a fost plasată începând din anul 2008, se va prelungi până la emiterea unui nou ordin judecătoresc, a decis, joi, justiţia californiană, citată de AFP.
Judecătoarea Reva A. Goetz de la Curtea Superioară din Los Angeles a avut, joi, "o conversaţie foarte agreabilă" cu artista în vârstă de 28 de ani, în urma căreia a decis să menţină curatela, fără a preciza pentru cât timp.
Administrarea averii şi a veniturilor cântăreţei au fost încredinţate prin decizie judecătorească tatălui artistei, Jamie Spears, şi avocatului Andrew Wallet, după internarea cântăreţei Britney Spears într-o clinică pentru evaluare psihiatrică în 2008, după ce artista a suferit o serie de căderi nervoase.
Nici avocaţii cântăreţei nici cei ai tatălui ei nu au făcut declaraţii după ce au ieşit din tribunalul californian.
Potrivit unor declaraţii anterioare, avocaţii artistei au spus că starea de sănătate mintală a acesteia s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii doi ani.
După ce între anii 2000 şi 2005 a fost cea mai bine plătită cântăreaţă din lume, Britney Spears a suferit o serie de eşecuri răsunătoare, între 2006 şi 2008, pe plan artistic, personal şi juridic.
Însă anul 2008 a însemnat revenirea lui Britney Spears, care a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală. Cel mai recent album, "Circus", care include hitul "Womanizer", s-a vândut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, în decembrie 2008, şi a fost susţinut de un turneu mondial în 2009, care a fost bine primit de public.