Paris Hilton nu a primit viză de intrare în Japonia - autorităţile nipone motivând recenta condamnare cu suspendare pentru posesie de droguri a starletei - şi a fost nevoită să se întoarcă în Statele Unite ale Americii, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune locale.
Sosită în Japonia marţi seară, la bordul avionului personal, care a aterizat pe aeroportul internaţional Narita din Tokyo, starleta americană a fost imediat supusă unui interogatoriu. Miercuri dimineaţă, aceasta a fost din nou interogată de serviciile japoneze pentru imigrare, ea luând în cele din urmă decizia de a renunţa la solicitarea vizei de intrare, informează agenţia de presă Kyodo, citată de AFP.
Autorităţile aeroportuare de pe Narita au confirmat faptul că avionul starletei a părăsit Japonia.
În vârstă de 29 de ani şi celebră pentru numeroasele ei probleme cu justiţia, Paris Hilton dorea să participe la Tokyo, împreună cu sora ei, Nicky, în vârstă de 26 de ani, la câteva activităţi de promovare a unei linii de poşete, însă evenimentul a fost anulat.
Autorităţile nipone nu au dorit să o primească în arhipelag, la doar câteva zile după ce starleta a fost condamnată la două luni de închisoare cu suspendare pentru posesie de cocaină şi obstrucţionare a justiţiei, aceste sancţiuni fiind pronunţate de un tribunal din Las Vegas.
O persoană condamnată la închisoare cu suspendare nu poate intra pe teritoriul Japoniei decât "pentru motive speciale", au declarat autorităţile nipone.
În iulie, Paris Hilton a fost interogată de autorităţile franceze la coborârea din avion pe un aeroport în Corsica, fiind acuzată de posesie de canabis. Poliţia franceză a dispus, însă, încetarea cercetărilor din cauza cantităţii mici de droguri descoperite în posesia starletei.
Tot în iulie, Paris Hilton a fost arestată în Africa de Sud, în timpul Cupei Mondiale de fotbal, după ce a fumat marijuana în timpul meciului Brazilia-Olanda.
În 2007, starleta a petrecut 23 de zile la închisoare, din cauză că a condus sub influenţa alcoolului. După ce şi-a executat pedeapsa, aceasta a spus, în emisiunea celebrului Larry King, că acest lucru o face să îşi reevalueze statutul de model pentru tineri. În aceeaşi emisiune, Paris Hilton a spus că vrea să ajute la strângerea de fonduri pentru copii şi pentru victimele cancerului şi ale sclerozei multiple.