Carla Bruni, soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a fost invitată să joace într-un episod special de două ore din serialul "CSI - Crime şi Investigaţii", care va fi filmat la Paris, informează express.co.uk.
Prima doamnă a Franţei, în vârstă de 42 de ani, a primit un rol în acest serial TV produs de Channel Five, care se bucură de o audienţă de două miliarde de telespectatori pe plan mondial, după ce le-a trimis producătorilor de la Hollywood o scrisoare în care a lăudat calitatea producţiei.
Carol Mendelsohn, producătorul executiv al serialului "CSI - Crime şi Investigaţii", a declarat pentru site-ul francez Purepeople: "Carla Bruni ne-a trimis o scrisoare în care ne-a spus că adoră serialul nostru. Din acest motiv, am fi încântaţi ca ea să apară într-un episod al serialului «CSI», care va fi filmat în Franţa".
Carla Bruni, fost top model, a încheiat recent filmările pentru un rol de mică amploare în cel mai recent film al regizorului Woody Allen, intitulat "Midnight in Paris". În ciuda faptului că rolul ei de curator într-un muzeu parizian nu conţinea nicio replică, soţia preşedintelui francez a avut nevoie de 35 de duble pentru a turna această scenă, deoarece privea de fiecare dată către camera de filmat.
În noiembrie 2009, când a anunţat că intenţionează să accepte propunerea de a juca în acest film pe care i-a făcut-o Woody Allen, prima doamnă a Franţei a declarat: "Nu sunt deloc o actriţă. Probabil voi fi îngrozitoare".
"Midnight in Paris" este o comedie romantică ce prezintă povestea unei familii care călătoreşte în capitala Franţei în interes de afaceri şi pe cea a unui cuplu de tineri recent logodiţi, a căror viaţă va fi transformată de această călătorie. Din distribuţia acestui film fac parte actorii Owen Wilson, Marion Cotillard, Rachel McAdams, Kathy Bates şi Michael Sheen.