Mel B, fosta membră a grupului Spice Girls, a fost dată în judecată de un agent imobiliar american, care solicită plata unor daune de 1,5 milioane de dolari, susţinând că a fost bătut de cântăreaţă, care l-a confundat cu un paparazzo, informează thesun.co.uk.
Amado Aguirre a declarat că a fost atacat de Mel B, soţul acesteia, Stephen Belafonte, şi de unul dintre angajaţii cuplului, iar în urma acestei agresiuni s-a ales cu o mână fracturată şi cu o serie de răni în zona spatelui şi a gâtului.
Incidentul ar fi avut loc în decembrie 2009, când Amado Aguirre fotografia proprietatea din Los Angeles a cântăreţei, pentru a realiza un dosar de evaluare imobiliară. Agentul imobiliar susţine că cei trei agresori l-au confundat cu un paparazzo, au recurs iniţial la acţiuni de "intimidare", iar apoi au apelat la "agresiune fizică".
Mel B a primit din partea fostelor ei colege din grupul Spice Girls porecla "Scary" din cauza temperamentului ei coleric, coafurii stridente şi a ţinutelor "animal print" pe care preferă să le poarte.
Mel B este considerată cea mai talentată dintre toate membrele trupei Spice Girls, fiind vocea dominantă a grupului. Cântăreaţa s-a mutat în 2003 la Los Angeles şi s-a căsătorit cu regizorul Stephen Belafonte în 2007, în oraşul Las Vegas.
Cuplul locuieşte alături de cele două fiice ale cântăreţei - Phoenix Chi, în vârstă de 11 ani, şi Angel, în vârstă de trei ani -, ambele provenind din relaţii anterioare ale artistei britanice. În lunile următoare, familia cântăreţei va apărea într-un nou reality show intitulat "The Mel B Project".
Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, "Wannabe", în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, "Girl Power". În cinci ani de existenţă, trupa a vândut 55 de milioane de albume.
Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm - au lansat un al treilea album în 2000, "Forever", iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.
În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul "Return of the Spice Girls", care s-a bucurat de un enorm succes.