Top modelul Kate Moss şi actorul Dominic West, starul serialului TV "Cartelul crimelor/ The Wire", se numără printre celebrităţile care au acceptat să deseneze în scopuri caritabile o serie de cărţi poştale având pe copertă celebra Millennium Wheel din Londra, informează contactmusic.com.
Printre celelalte personalităţi care au participat la această iniţiativă se numără Sadie Frost, fosta soţie a actorului Jude Law, şi actriţele britanice Jaime Winstone şi Samantha Morton, care au acceptat să îşi exprime talentul artistic creând propriile reprezentări grafice ale celebrei Millennium Wheel din Londra.
Aceste cărţi poştale costă 7,5 dolari (5 lire sterline) bucata şi pot fi cumpărate de la magazinele din apropierea acestei instalaţii spectaculoase din centrul Londrei. Toate fondurile obţinute din comercializarea cărţilor poştale vor fi donate către Evelina Children's Hospital.
Millennium Wheel, cunoscută şi sub numele de London Eye, este o roată de observaţie imensă, inaugurată la Londra pentru festivităţile organizate cu ocazia intrării în noul mileniu. Millennium Wheel este amplasată în faţa clădirii Westminster, pe malul râului Tamisa, şi este una dintre cele mai înalte roţi de acest gen din Europa, având o înălţime de 135 de metri. Instalaţia include 32 de cabine, închise ermetic şi climatizate. În fiecare cabină pot fi îmbarcaţi 25 de turişti, iar o rotaţie completă a instalaţiei durează aproximativ 30 de minute.