Andreea Mantea, fosta concurentă din emisiunea "Dansez pentru tine", îşi prezintă maşina, sâmbătă, de la ora 12.00, la emisiunea "Pro Motor" de la Pro TV, informează postul de televiziune.
Andreea Mantea vine la "Pro Motor" cu un fioros BMW X5 negru, pe care l-a luat de Crăciun, după multe tatonări.
Deşi are permisul doar de patru ani, Andreea Mantea povesteşte că s-a urcat prima oară la volan la vârsta de 15 ani şi a condus, pe rând, o Dacie 1300, Dacia 1310, dar şi un Aro.
Îndrăgostită de vechea maşină, un BMW seria 3, dar şi de Chevrolet Kalos, vedeta spune că noul X5 este foarte spaţioasă şi numai bună nu doar pentru multe bagaje, dar şi pentru cei doi câini ai săi, un husky şi un rotweiler, pe care-i plimbă de câte ori are ocazia. Vitezomană declarată, motiv pentru care a şi rămas de două ori fără permis, Andreea Mantea recunoaşte că bărbaţii conduc mai bine decât femeile.