Actriţa britanică Judi Dench, a cărei carieră se întinde de-a lungul a peste cinci decenii, în timpul căreia a câştigat un premiu Oscar, două Globuri de Aur, nouă premii BAFTA, şapte Laurence Olivier Awards şi un premiu Tony, a acceptat să îşi scrie memoriile, informează femalefirst.co.uk.
Volumul se va intitula "And Furthermore" şi va fi conceput cu ajutorul biografului John Miller, el însuşi autor a mai multor volume despre veterana actriţă britanică.
Potrivit presei britanice, actriţa Judi Dench, în vârstă de 75 de ani, a semnat deja un contract pentru o sumă de şase cifre cu editura Weidenfeld and Nicolson, care va lansa acest volum de memorii către sfârşitul anului.
Reprezentanţii acestei edituri au promis că volumul de memorii va fi "mult mai mult decât o înşiruire de recorduri" şi că acesta va prezenta şi povestea mariajului de 30 de ani al actriţei cu Michael Williams, decedat de cancer pulmonar în 2001.
Judi Dench, care a respins în trecut toate propunerile editurilor de a-şi scrie memoriile, a vorbit într-un interviu recent despre gândurile pe care le are despre moarte, presa insulară speculând că acesta a fost motivul care a determinat-o să îşi lanseze autobiografia.
"Mă gândesc la moarte tot timpul, însă împing acest gând în străfundurile minţii mele. De ce fac acest lucru? Pentru că mă tem, bineînţeles", a mărturisit Judi Dench.
Judi Dench, care interpretează rolul şefului serviciilor secrete britanice în ultimele părţi ale francizei "James Bond" şi care este cunoscută datorită rolurilor din filme precum "Ciocolată cu dragoste", "Shakespeare in Love" şi "Jurnalul unui scandal", a fost recompensată pentru întreaga carieră, în 2008, de Academia de film europeană.