Lady Gaga ar putea concerta, în mai, pe Sport Arena Manej din Chişinău, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai firmei organizatoare din Republica Moldova.
Directorul firmei care se ocupă de acest eveniment, Dumitru Jioară, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că este în negocieri cu managementul artistei, concertul urmând să aibă loc în mai sau în septembrie. Potrivit acestuia, organizatorii ar trebui să aibă confirmarea oficială săptămâna viitoare.
Directorul Work & Travel Iera a mai spus că luna mai ar fi potrivită pentru un concert al artistei în Chişinău, deoarece în această perioadă aceasta intenţionează să facă un turneu în Rusia.
Pe site-ul oficial al artistei, însă, nu este menţionat un concert în Chişinău, nici un turneu în Rusia. Un prim turneu al acesteia începe pe 18 februarie, la Manchester, şi se încheie pe 18 aprilie, la Yokohama (Japonia).
Lady Gaga şi-a lansat albumul de debut, intitulat "The Fame", în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieţei muzicale internaţionale. Dar primele două discuri single - "Just Dance" şi "Poker Face" - au obţinut poziţii fruntaşe în clasamente. Ea şi-a lansat cel de-al doilea album, "The Fame Monster", în noiembrie 2009. Până în prezent, ea a vândut peste 20 de milioane de single-uri în format digital şi peste patru milioane de albume în întreaga lume. Lady Gaga a primit o nominalizare la cea mai recentă ediţie a premiilor Grammy, la categoria "cea mai bună înregistrare dance" şi a câştigat, marţi seară, trei Brit Awards.
Lady Gaga îşi găseşte inspiraţia în rockul glam şi în artişti precum David Bowie şi Queen, precum şi în cântăreţi pop ca Michael Jackson şi Madonna.