Veteranul actor Al Pacino a acceptat să joace în filmul "Son of No One" - un thriller poliţist în care va juca şi Channing Tatum -, după ce Robert De Niro a renunţat la acest rol, informează Reuters.
Acţiunea acestui film, regizat de Dito Montiel, va gravita în jurul unui tânăr poliţist (Channing Tatum) - desemnat să patruleze în cartierul muncitoresc în care a crescut - şi a unui teribil secret care iese la suprafaţă, ameninţând să îi distrugă viaţa şi familia.
Terrence Howard, Ray Liotta şi Katie Holmes se află în diverse etape de negociere a contractelor pentru a fi distribuiţi în acest proiect cinematografic, produs de Nu Image/Millenium Films. Filmările vor debuta la New York, pe 22 martie.
Channing Tatum a devenit cunoscut graţie rolurilor din filmele "Public Enemies/ Inamicii publici", "G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei" şi "Fighting/ Hai! Ne Batem!".
Laureat al unui premiu Oscar, în 1993, pentru rolul din filmul "Parfum de femeie", şi nominalizat la alte şapte premii ale Academiei de film americane, Al Pacino a apărut recent în "Crime justificate"(2008), alături de Robert de Niro, şi în "Ocean's Thirteen - Acum sunt 13" (2007).