Spectacolul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams l-a susţinut, marţi, la Londra a fost difuzat în 250 de cinematografe din lume şi a stabilit un nou record mondial, devenind concertul live cu cel mai mare număr de proiecţii simultane în sălile de cinema, informează Reuters.
Reprezentanţii Guinness Book of World Records au confirmat faptul că spectacolul susţinut, marţi, de Robbie Williams la BBC Electric Proms, difuzat prin satelit în 23 de ţări, reprezintă "concertul live cu cele mai multe difuzări simultane".
Printre ţările europene în care acest concert a fost difuzat, în sălile de cinematograf, se numără Germania, Spania, Suedia, Elveţia. Recitalul lui Robbie Williams a fost difuzat şi în România, la The Light Cinema din Bucureşti.
Proiecţii suplimentare ale concertului vor avea loc în săptămânile următoare, în Mexic, Australia, Africa de Sud şi în Noua Zeelandă.
Concertul a fost orchestrat de Trevor Horn, producătorul noului album al lui Williams, "Reality Killed The Video Star", şi a fost susţinut alături de o orchestră.
După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Noul său single, "Bodies", a fost lansat în magazine pe 12 octombrie, urmând ca, pe 9 noiembrie, să apară pe piaţă şi albumul din care face parte, "Reality Killed The Video Star".
Precedentul album al solistului britanic a fost "Rudebox", lansat în 2006 şi primit cu rezerve de criticii de specialitate. Acesta a fost, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie şi cu mai puţin de un milion de copii vândute în Statele Unite.
Cântăreţul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică unde a încercat să-şi trateze dependenţa de medicamente.
Robbie Williams, în vârstă de 35 de ani, este pasionat de viaţa extraterestră şi susţine că a văzut trei OZN-uri până în prezent.
Williams a stabilit în trecut un alt record Guinness, când turneul său din 2006, intitulat "Close Encounters", a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi.