Membrii grupului pop A-ha au anunţat că se vor despărţi, după 25 de ani de carieră şi la doar câteva luni după ce cel mai recent album al lor a ajuns în primele zece poziţii în topurile muzicale britanice, informează bbc.co.uk.
"Am trăit, la propriu, aventura supremă a unui grup de băieţi", se afirmă în comunicatul emis de membrii trupei. Trioul norvegian a adăugat că această despărţire le va permite să se ocupe de "celelalte aspecte importante din viaţă, să participe la acţiuni umanitare, să facă politică sau orice altceva".
Trupa s-a înfiinţat în 1982 şi a înregistrat primul succes trei ani mai târziu. Printre piesele grupului devenite celebre pe plan internaţional, în anii 1980, se numără "The Sun Always Shines On TV", "Crying in the rain" şi "Take On Me".
Cel mai recent album al grupului, "Foot Of The Mountain", marchează o revenire la rădăcinile muzicii pop electronice, după ce, în ultimii ani, A-ha a compus mai mult balade melodioase. Acest album a urcat până pe locul al cincilea în topul albumelor din Marea Britanie.
Cu toate acestea, trupa norvegiană nu a mai ajuns niciodată cu adevărat la faima de care se bucura în anii 1980, când solistul principal Morten Harket era un tânăr sex-simbol, iar membrii trupei erau urmăriţi peste tot unde mergeau de o armată de fani.
Ei au doborât recordul mondial de spectatori prezenţi la un concert live, susţinut pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în 1991, când 196.000 de persoane au plătit bilete pentru a veni să-i asculte.
Însă după dezamăgirea din 1993 provocată de albumul "Memorial Beach", considerat un insucces comercial, trupa a intrat într-o perioadă de pauză, reunindu-se abia după ce a fost invitată, în 1998, să participe la concertul anual organizat în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace.
Atât solistul principal Morten Harket, cât şi chitaristul Paul Waaktaar-Savoy, au lansat albume solo în această perioadă.
Trupa a anunţat că va organiza un turneu de rămas bun înainte de a se destrăma. Până în prezent, a fost confirmat doar concertul de la Oslo, de pe 4 decembrie 2010.
"Ne retragem ca trupă, nu ca indivizi. Schimbarea este întotdeauna dificilă şi este uşor să te plafonezi. Acum a sosit clipa să mergem mai departe", au explicat membrii trupei.
Recompensată cu opt premii Spellemann - versiunea norvegiană a premiilor Grammy -, A-ha este singura formaţie pop/rock din Norvegia care s-a clasat pe locul întâi în topul Billboard din Statele Unite, în octombrie 1985.
Piesa "The Living Daylights" a fost folosită ca temă muzicală a filmului cu acelaşi titlu din seria "James Bond", lansat în 1987.
Trupa a vândut peste 35 de milioane de albume la nivel mondial.