Mariah Carey susţine că s-a făcut prea mult caz pe tema aşa-zisului comportament de divă pe care l-ar adopta, informează site-ul starpulse.com.
Cântăreaţa s-a apărat, protestând că presa nu a făcut altceva decât să inventeze diverse poveşti cu şi despre ea.
De-a lungul carierei sale, artista a fost atacată în nenumărate rânduri cu privire la comportamentul său exagerat şi nu o dată s-a scris despre pretenţiile exagerate pe care le emite.
Mariah Carey spune însă că multe dintre zvonuri sunt false, că nu mănâncă numai bomboane albastre şi nici nu a refuzat să se cazeze vreodată în vreun hotel doar pentru că nu a fost întâmpinată cu flori la sosire.
"Nu ţin cu tot dinadinsul să fiu considerată o ticăloasă. Dimpotrivă, chiar fac eforturi să fiu drăguţă cu toată lumea. Nu am pretenţii de divă, aşa cum mă acuză lumea!", a protestat Mariah Carey.