Uma Thurman va juca în lungmetrajul "Ceremony", o comedie hollywoodiană în care actriţa americană interpretează rolul unei femei aflate pe punctul de a se căsători, de care este îndrăgostit un adolescent, care încearcă să împiedice această căsătorie, informează revista Variety, citată de AFP.
Starul filmelor "Kill Bill", în vârstă de 39 de ani, a încheiat de curând filmările la "Percy Jackson and the Olympians: The Lightning Thief".
Filmările pentru pelicula "Ceremony" vor debuta pe 21 octombrie, în Long Island (New York).
Michael Angarano, care a jucat, în 2008, în filmul "The Forbidden Kingdom", va interpreta în acest lungmetraj rolul unui adolescent îndrăgostit nebuneşte de personajul interpretat de Uma Thurman şi care va provoca o serie întreagă de catastrofe pentru a sabota ceremonia de nuntă a acesteia.
La sfârşitul anului, Uma Thurman va fi prezentă în sălile de cinematograf într-o altă comedie, intitulată "Motherhood", regizată de Katherine Dieckmann.
Uma Thurman este cunoscută pentru roluri precum cele din "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizată la premiile Oscar, "Legături periculoase" şi seria "Kill Bill".