Guy Ritchie va regiza, pentru studiourile Warner Bros., lungmetrajul "Lobo", un film de acţiune inspirat din benzile desenate, în care eroul principal este un vânător de recompense extraterestru, informează variety.com.
Scenariul pentru acest proiect a fost scris de Don Payne. Guy Ritchie va începe filmările imediat după finalizarea celor de la "Sherlock Holmes", filmul în care joacă Robert Downey Jr., Jude Law şi Rachel McAdams, a cărui premieră va avea loc în prima zi de Crăciun.
Lungmetrajul "Lobo" va intra în pre-producţie la începutul anului viitor. Personajul principal a apărut pentru prima oară în 1983, în "Omega Men", o povestire scrisă de Roger Slifer şi Keith Giffen. Lobo a avut de-a lungul timpului mai multe apariţii în cărţile de benzi desenate. În acest film, el va fi un "antierou" indestructibil, cu pielea albastră, înalt de peste doi metri, foarte musculos, care conduce o motocicletă puternic accesorizată, sosit în misiune pe Terra pentru a găsi patru fugari. Lobo va fi ajutat de o adolescentă provenind dintr-un orăşel american de provincie pentru a prinde cele patru creaturi.
Filmul va avea numeroase efecte vizuale, iar producătorii de la Warner Bros. speră că Guy Ritchie va reuşi să imprime personajului Lobo acel stil britanic ireverenţios şi uşor grosolan, pentru care s-a făcut remarcat în filmele "Unde dai şi unde crapă/ Snatch" (2000) şi "Jocuri, poturi şi focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels" (1998). Cel mai recent film al regizorului este "RocknRolla", lansat în 2008.