Actorul american Brad Pitt urmează să interpreteze rolul profesorului Moriarty, cel mai de temut adversar al detectivului Sherlock Holmes, în următoarea peliculă semnată de regizorul britanic Guy Ritchie, informează mirror.co.uk.
Atunci când un regizor face un film despre Sherlock Holmes, includerea în acel film şi a celui mai de temut adversar al celebrului detectiv pare să fie evidentă. Această teorie nu a fost însă valabilă şi pentru regizorul britanic Guy Ritchie, fostul soţ al Madonnei. El a provocat furia producătorilor din cauza acestei omisiuni din cel mai recent proiect al său, pe care l-a intitulat "The Mystery of the Missing Moriarty".
Producătorii i-au ordonat originalului regizor să îl introducă imediat în scenariul filmului şi pe profesorul Moriarty, cel mai de temut adversar al lui Sherlock Holmes. Astfel, ceea ce ar fi putut să devină un dezastru de proporţii pentru Guy Ritchie, s-a transformat în cele din urmă într-o şansă enormă, deoarece filmul său va beneficia de prezenţa pe afiş a celebrului Brad Pitt.
Aflându-se într-o situaţie critică, Guy Ritchie i-a telefonat bunului său prieten Brad Pitt, cu care a colaborat la comedia "Unde dai şi unde crapă/ Snatch" (2000). Brad Pitt avea câteva zile libere în agenda lui încărcată şi a acceptat să îl joace pe Moriarty.
Directorii studiourilor producătoare au amânat data lansării peliculei după Crăciun şi speră ca actorul american să fie disponibil suficient de multe zile, pentru a putea să filmeze toate scenele în care este implicat şi să evite o altă eventuală amânare a lansării filmului.
Filmarea scenelor cu Brad Pitt vor începe în această săptămână la Londra, la Cliveden House - reşedinţa situată în comitatul Berkshire, pe malul Tamisei, locul în care, potrivit legendei, se ascundea Moriarty.
O sursă a declarat: "Scenariul iniţial îl cam trecea cu vederea pe Moriarty. Numele lui era menţionat ca fiind cel mai mare inamic al lui Sherlock Holmes, dar directorii i-au cerut lui Guy (Guy Ritchie - n.r.) ca acesta să apară mai mult în film. Jude Law, interpretul lui Dr. Watson, şi Robert Downey Jr., care îl joacă pe Sherlock Holmes, au filmat deja scenele lor individuale. Acum că directorii au aprobat 10 zile suplimentare de filmare, ei ar putea fi rechemaţi pentru a mai filma încă o zi sau două".
Cel mai recent film în care joacă Brad Pitt, "Inglourious Basterds", în regia lui Quentin Tarantino, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes. "Inglourious Basterds" este un proiect cinematografic despre cel de-Al Doilea Război Mondial, care împrumută elemente din genul spaghetti western. Pitt interpretează rolul locotenentului Aldo Raine, şeful Rezistenţei evreieşti. Personajul lui Pitt este un rebel din Tennessee (SUA), care conduce o bandă de opt soldaţi evrei americani ce vor să se răzbune pe nazişti în Franţa aflată sub Ocupaţie.
Totodată, Brad Pitt a fost nominalizat la ediţia din acest an a premiilor Oscar, pentru rolul din "Strania poveste a lui Benjamin Button".
Brad Pitt va putea fi văzut în curând şi în cel mai recent film regizat de Terrence Malick, "Tree of Life".
Guy Ritchie a devenit celebru după ce a regizat comediile de succes, marcate de un savuros umor britanic, "Jocuri, poturi şi focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels" (1998) şi "Unde dai şi unde crapă/ Snatch" (2000). Cel mai recent film al său este "RocknRolla", lansat în 2008.