Actorul Nicolas Cage datorează Fiscului american (IRS) peste 6,2 milioane de dolari, potrivit cotidianului Detroit News, citat de accesshollywood.com.
Potrivit acestei surse, o somaţie pentru plata celor 6.257.005 dolari a fost depusă pe numele starului american. Potrivit documentelor oficiale, suma datorată de actor provine din neplata taxelor pe anul 2007.
Aceleaşi documente precizează şi că Nicolas Cage nu a plătit impozitul nici pentru reşedinţa sa din New Orleans, a cărei valoare este de 3,55 milioane de dolari şi care este actualmente scoasă la vânzare, şi nici pentru reşedinţa sa din Hollywood, în valoare de 35 de milioane de dolari.
Somaţia a fost completată la câteva luni după ce actorul a încheiat o înţelegere cu inspectorii IRS în privinţa plăţii altor datorii acumulate. Potrivit ABC News, actorul a acceptat, în septembrie 2008, să plătească datoria de 660.000 de dolari şi penalităţile aferente, rezultată din deducerea incorectă a cheltuielilor personale.
În cei 20 de ani de carieră, Nicolas Cage, în vârstă de 45 de ani, a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Părăsind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d\'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Nicolas Cage a terminat de curând filmările pentru "The Sorcerer\'s Apprentice" şi pentru remake-ul "Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans".