Ca orice vedetă care se respectă, vedeta de muzică Beyonce Knowles este foarte atentă la silueta sa.
"Nu fac parte din categoria celor care nu trebuie să muncească deloc. Nu pot mânca ce îmi doresc şi nu pot să nu merg la sală. Încerc să fac cât de mult cardio pot, aşa că, dacă am o zi lungă la dans, atunci alerg în jur de cinci kilometri. Dacă nu, atunci alerg zece", a mărturisit solista.
Însă, în acelaşi timp, Beyonce nu vrea să exagereze. "Mă simt cel mai bine când nu sunt nici foarte slabă, nici foarte grasă, ca acum, când am forme. Chiar cred că fiecare dintre noi este diferit, şi oricare este greutatea ta naturală, de obicei ea te face să arăţi cel mai bine. Oricum, dincolo de toate, e nevoie de multe sacrificii. Vorbim mai mult despre forţa ta mentală, decât de cea fizică. Trebuie să te susţii. Nu contează ce antrenor ai. Şi nu contează nici ce program urmezi. Trebuie să fii sănătos şi să faci alegerile corecte".