Un colier cu diamante în valoare de 60.000 de dolari i-a dispărut lui Eminem din camera sa de hotel, din Los Angeles, care a fost spartă la sfârşitul săptămânii trecute, informează femalefirst.co.uk.
Pe lângă bijuterie, lui Eminem i-au dispărut şi alte obiecte în valoare de câteva mii de dolari, printre care şi laptopul personal.
Se crede că furtul ar fi avut loc în timp ce rapperul se afla la gala de decernare a MTV Movie Awards, care a avut loc duminică, la Gibson Amphitheatre din Universal City, California.
Eminem - pe numele său adevărat Marshall Mathers - a părăsit ceremonia după ce Sacha Baron Cohen, în timp ce îşi interpreta noul personaj, Bruno, şi-a făcut intrarea în scenă atârnat de un cablu şi a aterizat direct pe faţa rapperului, stârnind o adevărată isterie atât în rândul vedetelor invitate la eveniment, cât şi în rândul spectatorilor şi al presei care a urmărit evenimentul. Ulterior, s-a aflat că momentul a fost unul regizat.
Eminem şi-a lansat recent noul album, intitulat "Relapse", acesta fiind primul material al rapperului din ultimii patru ani.
Precedentul album al rapperului a fost "Curtain Call: The Hits", în 2005, care s-a vândut în 2,9 milioane de copii în Statele Unite, conform Nielson SoundScan. "Encore", din 2004, s-a vândut în 5,1 milioane de exemplare.
Eminem a încercat, în ultimii ani, să lupte împotriva dependenţei de droguri, fiind internat în repetate rânduri în clinici de dezintoxicare. În plus, rapperul a divorţat, în decembrie 2006, de soţia sa, Kim, cei doi luptându-se în justiţie pentru custodia fiicei lor, a cărei tutelă este deţinută în prezent de cântăreţ.
Eminem a realizat, de-a lungul carierei sale, şase albume, care s-au vândut în 60 de milioane de exemplare în toată lumea.