Cântăreţul Cristi Minculescu se va întoarce pe scenă, alături de trupa Iris, la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august, a declarat managerul trupei, Cosmin Nicoară.
"Va reveni pe scenă la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august", a declarat Nicoară, precizând că aceste prime spectacole pe care le va susţine Minculescu după operaţia de transplant de ficat pe care a suferit-o pe 24 martie vor avea o durată redusă, artistul neputând deocamdată evolua la capacitate maximă.
Managerul trupei Iris a adăugat că, pentru toamna acestui an, la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, formaţia pregăteşte un show de proporţii, ale cărui detalii urmează a fi puse la punct.
Până atunci, însă, Cristi Minculescu se recuperează fizic.
Cântăreţul a fost supus, pe 24 martie, unui transplant hepatic la o clinică din Germania, donatorul fiind chiar soţia sa, Rodica. De la acel moment, el a mai suferit două intervenţii chirurgicale.
În vârstă de 50 de ani, Minculescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moştenită de la tatăl său. Această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează şi pot duce la afectarea funcţiilor organelor.
Bazele trupei rock Iris au fost puse în 1976, la Bucureşti. Din prima componenţă au făcut parte Nuţu Olteanu (chitară), Emil Brando (chitară bas) şi bateristul Nelu Dumitrescu. Formaţia a trecut prin numeroase schimbări de formulă, cea mai reprezentativă fiind cea care a avut în componenţă cuplul de chitarişti Nuţu Olteanu - Adrian Ilie, avându-l ca solist vocal pe Cristian Minculescu.
Formula actuală (din 1986) a formaţiei îi include pe Valter Popa (chitară), Ion "Nelu" Dumitrescu (baterie), Doru "Boro" Borobeică (bas) şi Cristian Minculescu (voce). Ca invitat permanent apare Relu Marin (clape).