Scarlett Johansson a fost desemnată vedeta cu cel mai frumos bust de la Hollywood, devansându-le pe Salma Hayek şi Halle Berry, potrivit rezultatelor unui sondaj publicate de thesun.co.uk.
Bustul actriţei Scarlett Johansson a fost apreciat nu doar de fanii din lumea întreagă, ci şi de partenera ei pe marele ecran din pelicula "The Other Boleyn Girl", actriţa Natalie Portman, care a declarat recent că "sânii (lui Scarlett, n.r.) sunt atât de frumoşi încât îi vine să îi atingă".
Actriţa Salma Hayek, nominalizată la premiile Oscar pentru portretul pictoriţei mexicane Frida Kahlo din "Frida" (2002) şi producătorul executiv al celebrului serial de televiziune american "Betty cea urâtă din New York", s-a situat pe a doua poziţie în acest top al celor mai frumoase busturi.
Halle Berry, posesoare a unui premiu Oscar, care a negat în trecut speculaţiile potrivit cărora i s-ar fi oferit un bonus de 500.000 de dolari pentru a filma o scenă topless în filmul "Cod de acces: Swordfish" (2001), a ocupat poziţia a treia în acest clasament.
Topul 5 al vedetelor cu cele mai frumoase busturi a fost completat de cântăreaţa americană Jessica Simpson şi de actriţa Jennifer Love Hewitt, pe poziţia a patra, respectiv a cincea.
Actriţa Scarlett Johansson, în vârstă de 24 de ani, a devenit celebră cu rolul său din filmul "Îmblânzitorul de cai" (1998), consolidându-şi statutul de star cu partituri precum cele din "Rătăciţi printre cuvinte", pentru care a câştigat premiul BAFTA, şi "Fata cu cercel de perlă". Ea a mai jucat în filme precum "Vicky Cristina Barcelona", "Dulcele sărut al Daliei" şi "Prestigiul".