Averea actorului Mel Gibson, în vârstă de 53 de ani, este estimată la peste 900 de milioane de dolari. Celebrul cineast australian deţine, printre altele, o biserică în Malibu, în valoare de 40 de milioane de dolari, şi o insulă în arhipelagul Fiji, în valoare de 15 milioane de dolari.
Mel şi Robyn Gibson nu au semnat un acord prenupţial, potrivit apropiaţilor. Surse de la Hollywood consideră că această despărţire este o consecinţă a aventurii pe care Mel Gibson a avut-o cu o cântăreaţă din Rusia, al cărei prenume este Oksana.
Potrivit presei americane, cei doi ar fi devenit mult prea apropiaţi pe platourile de filmare ale thriller-ului "The Edge of Darkness", însă Mel Gibson a negat orice aventură cu Oksana, care are un contract cu compania de producţie Icon Pictures, deţinută de actorul australian, insistând asupra faptului că sunt doar colegi.
Robyn Gibson, în vârstă de 52 de ani, a invocat ca motiv al divorţului "diferende ireconciliabile" în documentele oficiale depuse la Curtea Superioară din Los Angeles.
În cursul zilei de luni, celebrul regizor al filmelor "Braveheart - Inimă neînfricată", "Patimile lui Hristos" şi "Apocalypto" a transmis, prin intermediul unui comunicat, că el şi soţia sa trăiesc separaţi încă din 26 august 2006.
La o săptămână după ce s-au separat, Mel Gibson a fost arestat în Malibu pentru conducere sub influenţa alcoolului. Cu aceaşi ocazie, actorul australian a lansat un tir de acuzaţii la adresa evreilor, care au fost făcute publice după ce o copie a raportului întocmit de poliţia americană a fost postată de o persoană necunoscută pe internet. După ce s-a internat într-un centru de dezintoxicare, actorul a fost condamnat la trei ani de supraveghere judiciară şi obligat să plătească o amendă de 1.300 de dolari.
Şase dintre copiii lui Gibson sunt adulţi. Robyn Gibson a cerut custodia comună asupra singurului copil minor, Tom, care a împlinit, marţi, 10 ani.
Avocata care o reprezintă pe Robyn Gibson este Laura Wasser, care i-a apărat în instanţă, în trecut, pe Britney Spears, Angelina Jolie şi Kiefer Sutherland.
Mel Gibson va fi reprezentat de avocatul Robert Kaufman, printre clienţii căruia se numără Jennifer Aniston, Jessica Simpson şi Reese Witherspoon.
Mel şi Robyn Gibson au dat publicităţii o declaraţie comună, cerând să li se respecte intimitatea. "De-a lungul căsniciei şi despărţirilor noastre am reuşit întotdeauna să păstrăm intimitatea şi integritatea familiei noastre şi vom continua să facem la fel", se indică în această declaraţie comună.
Gibson, în vârstă de 53 de ani, este catolic practicant, a fost crescut în Australia şi a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume în anii 1990. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun film", în 1995, cu pelicula "Braveheart - Inimă neînfricată".