Fundaşul echipei AS Roma, Cristiano Panucci, care a revenit, în ultima perioadă, ca titular în echipa italiană, nu stă aşa de bine şi în viaţa amoroasă, după ce a pus capăt relaţiei sale cu modelul Rosaria Cannavo, informează sport.tiscali.it.
Potrivit sursei citate, după o relaţie de aproape doi ani, care a fost întreruptă de mai multe despărţiri temporare, Pannuci şi Rosaria au decis de data această să înceteze definitiv legătura.
Site-ul italian consideră că principalul motiv al acestei rupturi este modul negativ în care a reacţionat fundaşul echipei AS Roma la stresul cauzat de conflictul pe care l-a avut, în această iarnă, cu tehnicianul grupării de pe stadionul Olimpico din capitala Italiei, Luciano Spaletti. Acest incident l-a făcut pe Panucci să declare chiar că îşi doreşte să părăsească clubul din Roma.
Totuşi, fostul internaţional italian a rămas în cele din urmă la formaţia romană şi, în ultima perioadă, a reuşit să pună lucrurile la punct cu antrenorul Spaletti şi să reintre în primul 11 al echipei romane, la partidele din Serie A.