În numărul din februarie al revistei The One, Simona Pătruleasa dezvăluie în premieră fotografii de la nunta ei cu Sabin Ivanof. Cei doi s-au căsătorit anul trecut, iar Simona vorbeşte în revistă despre faptul că a dorit să ţină secretă nunta pentru că nu a vrut să fie un eveniment foarte mediatizat.
"Relaţia noastră e matură şi se bazează pe încredere. Ne povestim absolut orice", mărturiseşte vedeta, întrebată despre gelozia din cuplu. De asemenea, despre zvonurile legate de relaţiile cu Robert Turcescu şi M. M. Stoica, Simona Pătruleasa declară: "Pe M. M. Stoica l-am văzut o singură dată în viaţa mea, când a fost invitat în jurnal, iar Robert Turcescu mi-a fost coleg la Realitatea TV şi atât".
De asemenea, vedeta vorbeşte şi despre operaţiile estetice: "Dar dacă tot ai deschis această discuţie, aş vrea să lămuresc o dată pentru totdeauna faptul că nu mi-am operat nici nasul, nici buzele, iar dacă aş fi făcut-o, nu aş fi ţinut secret acest lucru. Singura modificare la care am recurs a fost la sâni, pe care i-am mărit cu exact un număr".
Despre cariera sa, Pătruleasa povesteşte că a absolvit facultatea de drept, dar a ajuns prezentatoare de televiziune. În interviul din The One, ea spune că este de părere că trebuie să fii bun în orice domeniu ai profesa, iar faptul că lucrează într-un departament de ştiri sportive înseamnă foarte multe lucruri. Printre preferaţii săi din lumea sportului se numără Nadia Comăneci, Gică Hagi, Ivan Patzaichin şi Cornel Dinu.
"Eu am o familie sănătoasă, am un soţ care mă iubeşte şi pe care-l iubesc, o viaţă normală, cu zile mai bune şi zile mai puţin bune, ca toată lumea… aşa că da, chiar mă consider bogată", mai spune Simona Pătruleasa.