Câştigătoare a două premii Emmy şi trei premii Tony, actriţa în vârstă de 61 de ani a fost nominalizată, de asemenea, de cinci ori la premiile Oscar.
"Să fii considerată un star este un lucru, dar să fii integrată într-un trotuar, cu toată viaţa care trece pe deasupra ta, este partea pe care o prefer din acest proces", a declarat Close, în timpul ceremoniei.
"Îmi imaginez deja ce se va întâmpla peste câţiva ani. Cineva va zări steaua mea, va şterge praful de deasupra numelui meu şi va spune: «Glenn Close ? Glenn Close ? Ah, da, îmi amintesc. Era un actor foarte bun!»", a glumit actriţa americană.
Glenn Close şi-a început cariera cinematografică jucând în filmul "Lumea lui Garp", o adaptare după romanul lui John Irving, lansată în 1981, după care a realizat roluri memorabile în filme precum "Atracţie Fatală" (1987), alături de Michael Douglas, "Legături periculoase" (1988) şi "Misterul familiei Von Bulow" (1990).
După succesul repurtat cu "101 Dalmaţieni", în care a interpretat rolul Cruellei De Vil, Glenn Close a apărut cu precădere în diferite seriale de televiziune poliţiste sau cu tematică judiciară: "The Shield - Lege şi fărădelege" şi "Damages", care i-a adus un premiu Emmy în vara lui 2008.