După cum informează site-ul starpulse.com, criticii îi dăduseră lui Kate Beckinsale speranţe că ar putea fi nominalizată pentru un Premiu al Academiei, datorită prestaţiei sale extraordinare.
În "Nothing but Truth" actriţa joacă rolul unui reporter care preferă să meargă la închisoare în loc să-şi desconspire sursele. Însă studioul "Yari Film Group", cel aflat în spatele producţiei filmului, a fost obligat să declare falimentul, din cauza problemelor cauzate de criza financiară mondială. Prin urmare, noul film al lui Kate Beckinsale a avut parte de o premieră "limitată" şi nici nu va fi promovat. "Nu ştim în ce măsură vor exista reclame pentru această producţie. Kate tocmai a aflat veştile şi vă daţi seama că nu este deloc încântată. Este chiar frustrată de situaţie, pentru că acesta este cel mai bun rol pe care l-a făcut vreodată", a declarat regizorul peliculei, Rod Lurie.