După ce bărbatul a fost identificat drept Patrick Thiebaud, ziarele de scandal au început să vehiculeze ideea că artista ar avea o relaţie cu soţul amantei fostului ei soţ. Shania Twain s-a despărţit de soţul ei Robert "Mutt" Lang în luna mai a acestui an, după ce el a mărturisit că are o aventură cu secretara personală a cuplului, Marie-Anne Thiebaud, cea care le gestiona proprietăţile din Elveţia.
Acum, se pare că între cei doi soţi înşelaţi s-a creat o prietenie specială, aceasta fiind dovedită de faptul că soţul lui Marie-Anne Thiebaud a însoţit-o pe artistă la New York. Cei doi s-au afişat împreună pe aeroportul John F. Kennedy, la doar câteva săptămâni după prima apariţie în public a Shaniei Twain după divorţ.