Compania Infinitum Nihil, condusă de Depp şi de Christi Dembrowski, a încheiat deja un acord cu studiourile Warner Bros. şi cu GK Films pentru ecranizarea acestui roman.
Volumul prezintă povestea capodoperei lui Dante, "Divina Comedie", şi alte întâmplări ale scriitorului, în Italia secolului al XIV-lea, pe măsură ce acesta încerca să îşi finalizeze opera, precum şi povestea contemporană a lui Tosches, căruia i s-a cerut să verifice dacă Dante este adevăratul autor al manuscrisului original. Depp va interpreta rolul lui Tosches. Romanul a fost publicat în 2002.
Depp, care va interpreta rolul Pălărierului Nebun în filmul regizat de Tim Burton, "Alice în ţara minunilor", are o agendă foarte încărcată pentru perioada imediat următoare, urmând să apară într-un nou film din seria "Piraţii din Caraibe" şi în producţia "Lone Ranger". De asemenea, el îşi va împrumuta vocea personajului principal din filmul de animaţie "Rango", regizat de Gore Verbinski.
În acelaşi timp, compania lui de producţie a devenit tot mai ambiţioasă, aflându-se în prezent foarte aproape de a produce singură primul ei film.
Astfel, Depp va apărea pe marile ecrane în martie 2009, în rolul jurnalistului Hunter S. Thompson (inventatorul stilului "gonzo", bazat pe subiectivitatea autorului), în filmul "The Rum Diary", adaptat după romanul lui Thompson, pe care compania Nihil îl va produce împreună cu GK Films. Regizorul filmului va fi Bruce Robinson. Acesta va fi al doilea film în care Depp joacă într-un proiect inspirat din scrierile lui Thompson, după "Aventuri în Las Vegas" (1998).
Totodată, Infinitum Nihil colaborează cu GK Films şi Warner Bros. pentru producerea unui film inspirat din serialul de televiziune "Dark Shadows", în care Depp îl va interpreta pe vampirul Barnabas Collins. Alte proiecte viitoare ale companiei Nihil includ adaptarea romanelor "The Invention of Hugo Cabret", scris de Brian Selznick, şi "Shantaram", scris de Gregory David Roberts.
Deşi Depp a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, acesta nu a reuşit până în prezent să obţină nici o distincţie din partea Academiei Americane de Film. Însă, el a reuşit să obţină un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din "Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street", în 2008. De asemenea, la începutul lui iunie 2007, Johnny Depp a câştigat două premii MTV Movie, pentru cel mai bun rol de comedie ("Piraţii din Caraibe: La capătul lumii") şi cel mai bun personaj negativ ("Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street").