Divorţul dintre Madonna şi regizorul britanic Guy Ritchie a fost pronunţat oficial, ieri, de un judecător al unei instanţe londoneze, informează AFP.
Decizia de divorţ a fost anunţată în jurul orei 10.00 GMT, la finalul unei proceduri de urgenţă prin care s-a pus capăt uniunii de circa opt ani dintre regina muzicii pop şi regizorul britanic.
Guy Ritchie, în vârstă de 40 de ani, nu a dorit să obţină nici un cent din averea Madonnei, estimată la suma de 380 de milioane de euro. Cele două vedete împart, însă, custodia celor doi copii mai mici ai lor, Rocco şi David, informează presa britanică.
Madonna, în vârstă de 50 de ani, şi Guy Ritchie s-au căsătorit pe 22 decembrie 2000, la castelul Skibo din Scoţia, în cadrul unei ceremonii grandioase organizate la câteva luni după naşterea fiului lor, Rocco. Ulterior, cuplul l-a adoptat pe David, un băiat în vârstă de trei ani, originar din Malawi.
Lourdes, în vârstă de 12 ani, este fiica Madonnei dintr-o relaţie anterioară cu antrenorul său personal, Carlos Leon. În urma divorţului, ea va merge să locuiască cu mama ei, la New York.