Vedeta de televiziune Andreea Raicu confirmă faptul că ea şi Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, au decis să se despartă, după o relaţie care a durat peste doi ani, potrivit unui comunicat.
"Da, ne-am despărţit! Ne-am despărţit şi... atât! Am avut o discuţie civilizată, matură, asumată şi eu sunt foarte fericită cu această decizie. Tudor este un artist pe care publicul îl admiră şi n-am să contribui la alterarea imaginii lui, prin confesiuni de ordin personal. N-a fost un schimb de reproşuri. Mi-ar putea reproşa faptul că eu îmi doresc o relaţie profundă şi temeinică. Mi-am dorit totdeauna şi îmi doresc, în continuare, un copil. El are alte planuri individuale, aşa încât mi s-a părut mai înţelept să ne separăm destinele", spune Andreea Raicu.
În ceea ce priveşte casa pe care o construieşte, vedeta Prima TV spune că viitoarea sa reşedinţă nu a fost gândită sau finanţată de Tudor Chirilă. "Casa n-a fost nici gândită, nici construită împreună. Eu am proiectat-o, doar eu am finanţat construcţia ei şi doar eu urmează să locuiesc în ea, imediat ce va fi gata", spune Andreea Raicu.
Cât despre divergenţele din trecut, Andreea spune că "pentru un conflict este nevoie de două părţi". "Eu nu sunt un om conflictual, aşa încât scenele din trecut au avut un singur protagonist. Iar viitorul meu îl exclude. Nu mai am nimic de declarat, pentru că tot ce am avut de spus am spus. Acum sunt liniştită!", precizează Andreea Raicu.
(30 sep 2008, 15:45:47