Actriţa Scarlett Johansson a negat zvonurile potrivit cărora ar fi muza lui Woody Allen, în pofida faptului că a jucat în trei filme produse de acesta în ultimii trei ani, transmite stuff.co.nz.
"Nu sunt muza lui. La fiecare colaborare pe care am avut-o am auzit chestia cu muza şi întotdeauna spunem «nu, nu este aşa». Noi doi apreciem cât de minunat este să lucrezi cu prietenii şi este distractiv şi intotdeauna ne simţim bine, ne înţelegem şi glumim unul pe seama celuilalt", a declarat Johansson.
Actriţa, în vârstă de 23 de ani, a jucat în cel mai recent film produs de Woody Allen, "Vicky Cristina Barcelona", rol care urmează celor din "Match Point" (2005) şi "Scoop / Bomba zilei" (2006).
Woody Allen a declarat, recent, că a fost "total captivat" de Scarlett în momentul în care a cunoscut-o, însă s-a temut că aceasta nu are vârsta necesară pentru rolul din "Match Point".
"Avea doar 19 ani la acea vreme. Însă eram în criză de timp, trebuia să găsesc pe cineva repede şi ştiam că Scarlett este o actriţă profesionistă şi frumoasă. Am angajat-o şi am devenit total captivat de ea. Credeam că poate face orice. Nu era doar frumoasă, ci şi deşteaptă, amuzantă, atrăgătoare şi talentată", a declarat el.