Actriţa australiană Nicole Kidman pare să nu mai facă îndatoririlor de mamă şi celor de actriţă în acelaşi timp. Deşi în luna iulie a adus pe lume o fetiţă care a primit numele de Sunday Rose, Nicole a decis să se întoarcă la lucru la câteva săptămâni de la naştere. Filmările şi noua calitate de mamă par să o fi copleşit pe vedetă, aceasta fiind cu cinci kilograme mai slabă decât înainte de a rămâne însărcinată. „De la început, Nicole a fost foarte hotărâtă să piardă rapid greutatea acumulată în timpul sarcinii. La doar o săptămână după ce a născut, ea şi-a recăpătat silueta de înainte de sarcină. Credem că are cu cinci kilograme mai puţin decât avea înainte de a rămâne însărcinată, când cântărea 57 de kilograme. Nicole a început repetiţiile pentru nou său muzical, ŤNineť, la doar câteva săptămâni după ce a născut-o pe Sunday. Dansează două sau trei ore pe zi. Şi pe deasupra, a reînceput să facă exerciţii fizice cu un antrenor - yoga, pilates, înot şi jogging", a povestit o apropiată a vedetei. De altfel, recent actriţa a fost surprinsă arătând foarte obosită în timpul unei vizite în Australia, alături de soţul său, cântăreţul de muzică country Keith Urban. "Au zburat la Sydney pentru a petrece ceva timp alături de familie, însă Nicole a izbucnit în lacrimi la doar câteva ore după aterizare. Se pare că este copleşită", a mai povestit sursa citată.