Tyra Banks, prezentatoarea emisiunii "America's Next Top Model", cea care s-a îmbrăcat la fel ca soţia candidatului prezidenţial democrat Barack Obama pentru o şedinţă foto a revistei Harper's Bazaar, îşi doreşte să devină prima doamnă a Statelor Unite, potrivit site-ului Stuff.co.nz.
"Cred că ea chiar s-ar vedea locuind la Casa Albă. Nu, nu ca preşedinte, dar ca prima doamnă. Nu i-ar plăcea altceva mai mult", a declarat un apropiat al vedetei, citat de site-ul MSNBC.
În interviul acordat revistei Harper's Bazaar, Tyra a insistat că rolul lui Michelle Obama la Casa Albă este la fel de important precum cel al soţului său, Barack Obama.
"Barack Obama devine preşedinte datorită faptului că Michelle a fost lângă el de la început. Fără ea, el nu ar fi aici. Michelle Obama, eşti tare!", a declarat Tyra.
Tyra Banks nu este singura celebritate care şi-a exprimat dorinţa de a locui în reşedinţa oficială a preşedintelui Statelor Unite.
Paris Hilton a declarat, recent, că doreşte să se mute la Casa Albă, pe care "să o picteze roz" în cadrul unui videoclip amuzant, în reacţie la videoclipul candidatului republican John McCain împotriva lui Obama, care s-a folosit de numele vedetei fără acordul acesteia.